LISTĂ

Servicii și prețuri

Cameră senzorială digitalizată

În camera senzorială digitalizată tehnologia, luminile, vibrațiile și ale elemente speciale conlucrează în vederea stabilirii unei conexiuni puternice pe acre copilul trebuie să o construiască cu mediul din care face parte, simțurile privind ființa individuală dezvoltându-se și generând o dezvoltare mult mia rapidă și integratoare a subiectului supus experiențelor. Principiile acestei camere împletesc noțiuni din terapia ABA, însă se concentrează și asupra autostimulării și stimulării externe militând pentru evoluția atenției sporite a răspunsului prompt și a conștientizării spațiului în care subiectul se desfășoară.

Cameră senzorială simplă

Camera senzorială are drept scop dezvoltarea și stimularea simțurilor copilului prin folosirea metodelor de tipul jocului și a celor care antrenează dezvolatarea unor noi deprinderi și competențe. Camera este dotată cu instrumente specifice de lucru care ghidează evoluția copilului alături de terapeut în toate palierele sale de dezvolatare, timp în care interacțiunea este permanentă și centrată pe nevoile individuale ale fiecăruia.

Terapie ABA

Analiza comportamentală aplicată se concentrează asupra recuperării copiilor cu TSA urmărind tehnici de manipulare a comportamentului uman pe baza principiilor psihologiei pozitive. În general, terapia ABA vizează elemente comune de recuperare și evoluție a copilului, însă acestea se extind sau se restrâng în funcție de particularitățile fiecărui copil în parte.

Psiho-oncologie

Psiho-oncologia face parte dintr-un model integrativ de abordare a pacientului oncologic, bazat pe dovezi și se adresează nevoilor psiho-sociale ale acestuia. De la diagnostic, pe perioada tratamentelor și chiar și după acestea, pacientul oncologic are nevoie de integrarea tuturor etapelor prin care organismul său trece, împreună cu modificările sociale și adaptative pe care trebuie să le depășească și să le accepte, fără a leza capacitățile de luptă și motivare în lupta în care este protagonist.

Recuperare limbaj post AVC

În urma unui AVC unii dintre pacienți suferă afectări grave ale ariilor cerebrale care sunt responsabile de gestionarea limbajului. Astfel, nu de puține ori pacienții au nevoie de terapii de recuperare a limbajului expresiv, care presupun atât exerciții de mobilitate ale aparatului fonoarticulator, cat și elemente stimulatorii ce susțin producerea unor sunete simple, până la redobândirea capacităților de pronunție a cuvintelor și ulterior a propozițiilor, frazelor ce susțin vorbirea. Recuperarea pacientului este un proces intens, uneori anevoios, însă care poate avea mare succes. De asemenea, interesul și motivația pacientului contribuie în mod deosebit la recuperarea acestuia.

Logopedie

Scopul logopediei este acela de a asigura dezvoltarea psihică generală, normală a indivizilor, în sfera limbajului, prin înlăturarea tulburărilor de vorbire cu care aceștia se confruntă, formând și stabilind capacități cu ajutorul cărora să poată stabili relații corecte și utile cu cei din mediul său.

Kinetoterapie

Kinetoterapia reprezintă una dintre formele de terapie ce vizează folosirea exercițiilor fizice, în forme variate, în scopul recuperării, ameliorării sau menținerii sănătății celor ce beneficiază de aceasta. Cu ajutorul mișcărilor active, a celor pasive și a unor tehnici speciale de masaj, kinetoterapia susține dezvoltarea motricității indivizilor.

Consiliere parentală

Consilierea parentală este procesul prin intermediul căruia părinții sunt călăuziți în relația cu copilul lor. Acest proces conduce la obținerea unor relații strânse de legătură între aceștia, îmbunătățind abilitățile de relaționare ale părinților cu copilul, dar și capacitățile lor de abordare a situațiilor privind creșterea minorului

Consiliere și terapie suportivă

Terapia suportivă este care cu ajutorul căreia individul beneficiază de empatia și susținerea de care are nevoie, la traversarea anumitor etape ale vieții sale. Astfel, clientul pășește într-un mediu de acceptare și încurajare, în timp ce terapeutul urmărește cu interes întărirea mecanismelor sale de apărare și adaptare.

Optimizarea și dezvoltare personală

Oprimizarea și dezvoltarea personală presupun cu precădere elemente de susținere a proceselor de autocunoaștere, comunicare asertivă și punerea în valoare a potențialului și resurselor interne. De altfle, acest tip de terapie urmărește dezvoltarea încrederii de sine, susține capacitățile de management a emoțiilor negative și timpului investit în activitățile de zi cu zi și dezvoltă toate capacitățile ce implică buna desfășurare a vieții individului.

Psihoterapie de familie

Psihoterapia de familie vizează observarea interacțiunilor dintre membrii familiei ce accesează acest tip de terapie, experiență în lumina căreia sunt urmărite

Psihoterapie copii și adolescenți

În dezvoltarea fiecăruia există trepte pe parcursul cărora urcarea devine mai dificilă, fapt pentru care copiii și adolescenții au adesea nevoie de trasarea unor direcții ce poate colora harta viitorului lor. Împreună, în cadrul acestui tip de terapie, dar și cu suportul celor alături de care se dezvoltă, copiii și adolescenții înfloresc, lucrează spre identificarea pasiunilor lor, înțeleg schimbările ce năvălesc asupra lor și iau contact cu lumea într-un mod lipsit de brutalitate și plin de elan pozitiv.

Psihoterapie adulți

Psihoterapia individuală este un proces ce conferă clientului posibilitatea de a parcurge într-un spațiu supus explorării și conștientizării. Este un spațiu de întâlnire și regăsire interioară, în care fiecare are posibilitatea de a se împăca cu sine, de a accepta și întelege trecutul, de a iubi prezentul și de a aștepta așa cum se cuvinte viitorul.

Psihoterapie de cuplu

Relațiile interumane funcționează pe baza dinamicii permanente în funcție de care acestea evoluează sau involuează. Psihoterapia de cuplu este acea formă de întâlnire în cadrul căreia cele ce sunt trăite, dar ascunse în adâncul fiecăruia, pot fi scoase la suprafață și așezate drept miza unui punct comun pe care amandoi partenerii trebuie să îl atingă. În sensul ei restrâns, este ceea ce poate transforma un drum de plecare, într-un ,,bine ai venit acasă!”, mai bun, mai calm și mai sudat.

Psihoterapie de grup

Psihoterapia de grup este o formă specială de terapie în care un număr mic de oameni se adună laolaltă pentru a se ajuta unul pe celălalt prin împărtășirea experiențelor lor, prin recunoașterea celor ce au lăsat urme și fricile privind explorarea viitorului. Toate se desfășoară sub îndrumarea unui terapeut specializat al cărui interes principal este atingerea scopului comun al grupului – evoluția, recuperarea și dorința de a merge înainte pe un drum al succesului individual.

Evaluare psihologică

Psihodiagnostic și evaluare clinică adulți

Oprimizarea și dezvoltarea personală presupun cu precădere elemente de susținere a proceselor de autocunoaștere, comunicare asertivă și punerea în valoare a potențialului și resurselor interne. De altfle, acest tip de terapie urmărește dezvoltarea încrederii de sine, susține capacitățile de management a emoțiilor negative și timpului investit în activitățile de zi cu zi și dezvoltă toate capacitățile ce implică buna desfășurare a vieții individului.

Psihodiagnostic și evaluare clinică copii

Oprimizarea și dezvoltarea personală presupun cu precădere elemente de susținere a proceselor de autocunoaștere, comunicare asertivă și punerea în valoare a potențialului și resurselor interne. De altfle, acest tip de terapie urmărește dezvoltarea încrederii de sine, susține capacitățile de management a emoțiilor negative și timpului investit în activitățile de zi cu zi și dezvoltă toate capacitățile ce implică buna desfășurare a vieții individului.

Scroll to Top